Am scris atunci chiar de la locul faptei ca o sa scriu ce am trait cand ajung acasa.
De abia plecasem din Brasov, ne astepta un drum de 12 ore (drum care s-a transformat in 24 de ore) asa ca am pus capul pe geam si am facut nani (nu dormisem noaptea aceea, ma gandisem dinainte ca voi dormi pe drum). Dupa putin timp (la nu stiu cati zeci de km de Sibiu) m-am trezit brusc din somn deoarece autocarul frana violent. Dupa acea frana violenta am facut un mic-mare poc. De fapt, in autocar, pocul nu s-a prea resimtit. Credeam ca e ceva minor. De fapt nici nu observasem ca geamul usii din fata se sparsese.
M-am uitat pe geam si am vazut o Dacie alba (parca) in sant. Initial am crezut ca e una din miile de masini care stau aruncate in santuri prin Romania. Nu era. Era masina cu care am facut accidentul. Ma uitam pe geam si observam cum soferul nostru ajuta un tip sa iasa din masina. Apoi s-au oprit niste motociclisti si au ajutat si ei. Masina statea pe o latura si aproape ca era taiata in doua.
Nu o sa uit niciodata gestul pe care la facut primul tip care a iesit din masina. A iesit pe jumatate prin geamul soferului, s-a uitat la masina, la noi si si-a pus mainile in cap. Apoi au mai iesit doua persoane. Ambulanta a ajuns in aproximativ 5 minute (sau asa mi s-a parut, ca a ajuns extrem de repede mai ales ca nu eram in oras.). Apoi au venit si vreo doua masini de politie si au redresat traficul imediat. Politistii au luat masuri, au facut ce au facut. La un moment dat vad ca opreste o masina langa masina de politie. Cand vad, iese un cameraman… Strig: “Avem musafiri! Presa…”. Deci ce stire super-interesanta… Stire de dat live pe realitatea.
Stand pe primul rand din autobuz, fix pe mine m-ar fi filmat ala, asa ca m-am intors, am gasit un marker, o punga, si am scris “we3d.net” mare… Pana la urma au mai venit vreo 2-3 masini cu cameramani…
Dupa ceva timp a plecat ambulanta cu 3 oameni. Prin parbrizul autocarului se vedeau doua picioare de femeie langa masina. Cosmar. Era pasagerul mort. Dupa vreo ora a ajuns si Medicina Legala - o Dacie rablajita. Coboara doi tipi imbracati penibil, saluta politistii, fac cunostinta, stau la o barfa, apoi incep sa faca poze. Aveau metrul ala alb-negru de apare in toate filmele cu crime and stuff.
Vine unul din tipi si pune metrul pe parbrizul autocarului, sa faca poza la “ranile” autocarului… Fixeaza metrul, face 5 pasi in spate, cand sa faca poza, cade metrul. Cade pur si simplu. Cade de fata cu noi toti. Penibil. Dupa ce s-au fatait pe acolo s-au gandit sa ia totusi femeia din cele 50 de grade de afara. A stat femeia aia in soare peste o ora juma’.
Pana la urma pleaca Medicina Legala cu femeia in Dacie, pleaca soferul autocarului cu politia si noi dupa ei. Pana la politia din Sibiu, soferul autocarului a vorbit la telefon. Cretin.
Acum, de fiecare data cand merg cu masina sau autocarul stau incordat, ma sperii la cele mai mici frane etc. Partea proasta este ca nu cred ca numai eu patesc asta. Unii copii din autocar chiar erau speriati. Sa nu mai zic ca parintii sunau non-stop la instructori. Intructori care incercau sa calmeze situatia.
O experienta in plus. Ceva ce nu voi uita niciodata.
Avionul era aproape gol, eram foarte putini oameni imbarcati. Nu venisera toti de fapt.
Eu cu Zeffy ne asezam unul langa altul, iar Ina se aseaza pe randul din fata noastra, la geam.
O stuardeza catre Ina: “Nu va suparati, va puteti muta va rog cu 2 randuri mai in spate sau mai in fata?”
Ina: “Dar de ce?” Stuardeza: “Ca sa fie echilibrat avionul…”
Dupa 5 minute, locurile unde voia Ina sa stea au fost ocupate, si asa am venit pana in Bucuresti… cu un avion neechilibrat!
I’m home… se vorbeste romaneste, gata cu “bosmeg” si alte alea.
Cand ne-a luat autobuzul de la aeroport spre avion am zis ca-s intr-un RATB. Cand am aterizat si am laut avionul spre aeroportul nostru (Baneasa) mi-am dat seama ca de fapt acel autobuz nici nu se putea compara cu un RATB. In acest nou autobuz, aceasta romanesc, era cald (nu era aer conditionat), lumea putea, asculta manele la mobil… OMG.
Well, macar am ajuns acasa. Nicaieri nu-i ca acasa. Mi-au trecut si alergiile…
Ca program de seara a trebuit sa stau in padure si sa sperii grupuri de copilasi rataciti. A mers bine pana cand un coleg de statie si-a cam laut bataie de la acesti copilasi.
It’s ok… maine (de fapt azi…) in jurul orei 22:00 ar trebui sa fiu pe Baneasa.
Sper ca dupa ce dorm vreo 24 de ore in patutul meu din sufragerie sa ies sa vizitez Bucurestiul si sa beau o Cola rece. Ramane de vazut.
Trei reprezentanti de firme de bere din Romania ies… culmea, la o bere.
Vine chelnerul sa ia comanda.
Reprezentantul berii Ursus comanda un Ursus.
Reprezentantul berii Timisoreana comanda o Timisoreana.
Reprezentantul berii Tuborg comanda, nu, nu un Tuborg… ci chiar un ceai.
Astia se mira… “Stai putin, dar tu de ce nu ai comandat un Tuborg?”
La care tipul cu ceaiul raspunde: “Pai daca voi nu beti bere, eu de ce sa beau singur?”
Azi am fost trezit din patut la 6 dimineata pentru numele lui Mesiah! De ce? “O sa vedeti” mi s-a raspuns…
Dupa ce am fost trezit mi s-a spus sa iau ceva gros pe mine, niste bani, si la 6:30 sa fiu la poarta.
L-am luat pe Zeffy de o aripa si la 6:32 eram la poarta… In blugi, hanorac gros pe noi, el cu un ghiozdanel in spate, eu nu, crezand ca doar mergem la o plimbare prin padure… La poarta ni se dau 2 baxuri de apa si la un moment dat apare un microbuz. Urcam, ne facem comozi si plecam… Destinatia? “O sa vedeti”.
La unguri nu scrie nimic pe strazi, nici o pancarda, nici un nimic… La un alt moment dat apare o pancarda mare, verde, in fata microbuzului… pe ea: “BUDAPESTA”.
GENIAL… ce chef aveam eu de Budapesta acum…
Ne afundam in capitala celuilalt Bucuresti si brusc, microbuzul se opreste, se deschide usa, noi ne ridicam dar… instructorii (ca nu stiu cum sa traduc altfel) coboara repede, inchid usa, si microbuzul pleaca cu viteza inainte.
“What the hell is going on?!”
Dupa alte cateva minute de mers, microbuzul se opreste pe niste stradute inguste. Ne dam jos, luam cele doua baxuri cu noi, soferul ne da un plic si un sac mare cu mancare pentru toti.
Deschidem plicul si in el un text maricel care ne spunea ce avem de facut si ce s-a intamplat. Tocmai incepusem un alt treasure hunt, al 3-lea pe vara asta. Dupa ce mancam in comunitatea evreilor din Budapesta si facem un sandwich gardianului, primim un telefon mobil, un aparat foto, niste bani si alte instructiuni.
“Mergeti in locul in care se canta de obicei “O sole mio” si faceti o opera. Nu uitati sa va filmati!” Am facut o opera (baby shark - pentru cei ce cunosc) iar turistii s-au strans in jurul nostru, mai aveau putin si ne dadeau si niste forinti. Eu am filmat totu’ - sper sa fac rost de film.
Apoi totul a continuat… am ajuns la metrou, ne-a luat 30 de minute sa ne hotaram sa mergem fara bilet (pentru ca aparatu’ care vindea bilete era defect, iar fiind duminica nu aveam de unde cumpara bilete manual). Apoi, ca un grup de est-europeni ce suntem, am continuat sa mergem fara bilete cu tramvaiele si metrourile budapesciene :)).
Am mai fosti pusi in situatii penibile in care lumea iar s-a uitat ciudat la noi dar pana la urma am reusit sa facem toate taskurile.
Nu mai vreau niciun treasure hunt anul asta. M-am saturat. Mai am 3 zile si ceva si ajung acasa. De abia astept sa dau drumu’ la ProTV si s-o aud pe Esca cum ma anunta ca a mai fost violata o baba (Ideea e ca vorbeste in romaneste, nu in maghiara. Si aporpos de chestia asta, azi, in mijlocul capitalei am intrebat niste skateri gauriti pe toata fata ceva in engleza si nu stiau decat “nem tudom” - sau cum se scrie. ).
