Ariel Constantinof Blog

Acum exact un an… pe 28 septembrie 2006, la ora 21:25, faceam primul post pe blog.

Blogule, pe seara iti dau cadoul. :D

Da, mi-am facut si eu in sfarsit abonament la RATB… ca na, am zis sa nu ma prinda controlorii din 86 fara bilet… macar la inceput sa ma pun bine cu ei. Pe aia din 55 ii cunosteam si scapam usor. Stii, trebuie sa stii cum sa te pui cu ei, cat sa le dai, pentru un bilet, pentru doua… alea alea.

Ete si m-am dus eu frumos la Foisor si i-am zis lui nenea ala de acolo ca vreau si eu un abonament pe o luna. Ii dau buletinul si carnetul de note. Desigur imi scoate ochii ca nu-i avizat si ma felicita ca am un 4 la purtare. Apoi tace. Tace… Tace… Butoneaza…

“Puiut, de cand vrei sa fie valabil?”
Ma uit la el… in gandul meu: “Puiut?!” … si ii zic: “De acum?”
El: “Bineeeeee…”

Ce trebuia sa-i zic? “Pai in 5 minute sa fie valabil ca in 5 minute ajung si eu la tramvai.”?

Pana la urma imi da abonamentul redus, ii multumesc si plec spre casa. Intru frumos in RATB si mandru caut un controlor, ceva… Nu era. Scot abonamentul si il trec prin fata aparatului. Se aprinde becul rosu si-mi zice sa incerc iar. Incerc inca de doua ori… schimb aparatul… pana la urma merge.

Am abonamentul deja de vreo 3 zile si de atunci nu mi-a mai mers la niciun aparat…

M-au pus pe blacklist? E o tactica de marketing?

PS: “Romania, tara in care portofelul coboara cu o statie inaintea ta.” – de Pokemon “Galapagos” cu Pene

PS2: Bad day 2day…

Desi am vazut foarte multi bloggeri care sustin ca blogul nu ar avea niciun efect in viata omului eu sunt de alta parere. Fiind cobaiul, Buster din Mythbusters, unul din subiectii pe care se face acest experiment, stiu pe propria piele ca blogul are un efect in viata omului.

Efectul depinde desigur si de felul in care omul trateaza blogul. Personal nu suport sa numesc “blog” un site ce ruleaza Wordpress si pe care se publica doar imagini haioase de pe net si filmulete de pe YouTube.

Acum fix un an nu aveam blog dar… stiam ce-i ala… Acum un an si 2 zile aflam ce-i un blog si tocmai bookmarkuiam vreo 3. Pot sa spun ca blogul mi-a schimbat viata 180 de grade si m-a schimbat chiar si pe mine. Comportamentul meu, felul meu de a fi, felul in care vad unele lucruri, felul in care reactionez… Langa numele meu scrie si “blogger”.

Inca din prima zi de blogging o ora de viata a fost utilizata altfel fata de cum era utilizata pana atunci.

Intr-un an de blogging consider ca am adunat mai mult decat o groaza de chestii si nu, nu regret nici cel mai mic articol scris. Inafara faptului ca am cunoscut foarte multi oameni de treaba, oameni cu care am ce discuta, mi-am facut multi prieteni si am vazut cum e sa ai in fata un microfon mare si negru dupa care stau niste ascultatori atenti la tot ce zici. (Cand mai ajungeam eu la un radio? Traiasca al nostru Bobu) Pot spune chiar ca am invatat lucruri noi legate de calculator si nu numai. Am cunoscut o alta parte a lumii. Am vazut cum e sa ajungi in gura presei. Am vazut cum ti se face pielea de gaina cand iti auzi numele pe cine stie ce post mare de radio. Am vazut chiar si cum e sa fii dat afara dintr-o scoala. Cum mai eram eu exmatriculat fara blog? Ajungeam la facultate fara sa vad cum e sa traiesti o exmatriculare. In ultimul rand (pentru mine ultimul pentru altii singurul scop pentru care practica acest sport extrem) am scos chiar si bani din aberatii… Sper ca in curand sa-mi iau ceva frumos din banii castigati prin blogging.

Ca tot am ajuns la faimosul subiect “bani din blogging”, eu personal nu imi scriu aberatiile pe we3d.net pentru niste dolari de la Google. Da, am Google AdSense pe blog pentru ca niciodata nu strica 100 de dolari la 3 luni. Intr-un an fac si eu 400 de dolari si-mi cumpar ceva… prelungesc domeniul blogului… Si daca totusi as ajunge sa scot foarte multi bani din acest lucru periculos, nu as renunta la locul de munca (desi inca nu-i cazul) pentru ca probabil 50% din contentul de pe blog va fi luat chiar de acolo… sau din drumul inspre locul de munca.

Ah, si inca ceva. Asa de bine te simti cand vorbesti cu un operator de la USBMania.ro prin telefon si brusc zice: “Ah, eu iti citesc blogul!”. “Wow, bine ca n-ai participat la concurs, poate castigai ceva cadouri tocmai de la firma la care lucrezi!”.

Blogul nu e doar ceva format din 4 litere. E mai mult decat o super-unealta, super-periculoasa si super-sanatoasa. Uite, iar aberez!

Ne nastem oameni sau devenim oameni?

Huh, ce intrebare stupida!

Adica eu m-am nascut liliac si am devenit om? Inca n-am devenit om zici? Bine ca esti tu om, hipopotamule!

Intrebarea asta mi se pare atat de stupida si de seaca precum si raspunsul ce urmeaza: Ne nastem oameni.

E simplu: Se naste dintr-un alt om? Arata ca un om? Are 46 de cromozomi (Sarim peste rarele exceptii care, da, sunt tot oameni)? Atunci e om… si s-a nascut om… si tot om o sa si moara.

Cel ce mi-a pus intrebarea asta poate a fost socat cand un prieten isi striga alt prieten: “Bai maimuta!”. Stai calm, ori era o porecla ori pur si simplu prietenul nostru chiar avea un comportament al unei maimute. Asta nu inseamna ca nu era om.

Sa devii om e mai mult decat clar ca nu poti, dar poti sa devii un om cu cei 7 ani de acasa pe care multi tipi cu porecla “maimuta” nu-i au.

Da, clar, fara sa mai aberez, orice om ramane om cat timp s-a nascut om chiar daca are comportament de maimuta, girafa sau hipopotam doar pentru ca asa e aici, pe Pamant.

Din seria: “Subiecte dragute la orele de psihologie.”

Adica acuma nu mai sunt in “copilarie”?

Leapsa de la Robert (Gay blog) – aporpos, cititi cum a raspuns el la leapsa ;).

Pai sa vedem… cand eram mic de tot nu imi amintesc cu ce ma jucam dar stiu cu siguranta ca sor-mea a fost surprinsa jucandu-se cu propriul excrement sub masa din sufragerie (poate fac rost de poza), deci poate, fiind frati, faceam si eu la fel – sau nu.

Mai tarziu m-am jucat cu “masinutele”. Nu orice tip de masinute… Toate masinutele mele erau de aceasi masura, nu exista una mai mica sau mai mare… erau din acelasi set. Avem si un covor de plastic cu stradute si blocuri inalte unde ma jucam cu ele. Printre papusi Barbie am trait de mic si nu, nu le-am dezbracat niciodata… nu m-am atins de ele. Nu ma pasionau ca pe altii.

Apoi parca am trecut pe monstrii si eroi care se bateau cu papusile Barbie ale lui Iris. Deisgur, noi ne jucam in jur de 15 min iar apoi cineva plangea. Tot timpul era asa.

Mai tarziu stiu ca am inceput sa colectionez masinute mari Burago… acum le am in vitrina!

De altceva chiar nu-mi amintesc… parca pe la 5 anisori am primit un SEGA la care ma jucam foarte des – deci inca de atunci stau cu ochii in monitor / televizor. Damn!

Dau leapsa mai departe … lui Zeffy si daca are chef sa ne zica si neuronul de copilaria lui, sa nu-i fie rusine!

Va multumesc tuturor ca ati venit sa primiti ceva codouri moka.

Fara sa mai adaug alte cuvinte… trec direct la castigatori.

(more…)

A se observa pucntul e) !

Cu trimitere la acest post pentru cei ce nu ma credeau.

M-am saturat sa merg pe starda si sa imi sara un cocalar in fata doar pentru ca nu are altceva mai bun de facut. M-am saturat sa fiu nevoit sa traversez pe cealalta parte a trotuarului pentru ca pe partea asta sunt niste idioti de clasa a 11-a care se cred zei ca chiulesc. M-am saturat de toti cacatii care n-au ce face…

Mergeam azi pe domnul Pache Protopopescu (si nu-l durea) impreuna cu 2 colege (da, pantelimonistele) si vreo 2 boboci care au acelasi traseu cu noi. In stanga noastra, o scoala (aia galbena de pe colt :) ), in fata noastra vreo 10-15 cocalari de vreo 17-18 ani. Prevedeam ceva ciudat… se vedea pe fata lor ca erau plictisiti si simteau mareata nevoie sa faca ceva.

Ajungem in fata lor si unu dintre marii cacati se baga in fata unuia dintre noi (nu mai stiu care) cert e ca bobocelul meu i-a transmis o frumoasa “Muie!”… in urmatoarea secunda a fost stropit din cap pana in picioare cu apa si apoi si-a laut un pumn dragut in cap… in mijlocul strazii, in mijlocul zilei.

Vai tu, ce impliniti erau acum cocalarii nostrii… ii dadusera un pumn unui tip cu un cap mai mic decat ei. BRAVO, BRAVO!

Si totusi, am plecat din jungla si ajungem intr-o alta jungla? Oamenii astia ce ajung peste 10 ani? Vanatori de recompense? Macar de ar ajunge acolo…

Chiar asa… ieri, pentru prima data in viata mea… am intrat intr-un RATB si nu erau manele, ci tare de tot se auzea rock din fundul autobuzului. – cocalizarea lumii

Fara numar, fara numar.

Da, i-am gasit pe YouTube total din intamplare… Filmarea e de pe timpul in care eu duceam o viata draguta pe un scaun din Lauder.

Nice, eh?