Da… deci PROTV m-a declarat emo… si problema e ca nu doar pe mine! Pe toti bloggerii care au fotografii pe blogurile lor. Moment… incerc sa mi-l imaginez pe Buddha emo! Sau… Buddha emo la o bere cu Zoso emo… si Arhi cu nevasta - o iubire emo!

ProTv: “Copilul emo se descrie trist si depresiv. Din pacate, spun
pshihologii, este teribilist si se automutileaza. Comunica in special pe
Internet si are un blog plin de fotografii si coduri. Psihologii considera ca
parintii si profesorii sunt direct responsabili de felul în care evolueaza
acesti copii emo”

Vai de presa noastra.

In caz ca va intrebati de unde-mi procur eu drogurile… pai de la liceu. Scrie totul aici.

E grav daca tot ce pot sa zic este “lol”?

LOL!

Politistul e politist doar cand este in program sau e politist 24/24, chiar si cand pleaca in vacanta in Grecia cu familia?

Ca blogger cred ca-s blogger 24/24… si desi uneori poate imi displace ca mi se spune “Ba bloggere!”, de multi ori imi place si-s mandru de acest “rang” al meu. Ariel e blogger si ii place sa fie blogger…

Imi place ca desi a mai aparut un articol prost prin presa despre bloguri si bloggeri semnat de Marius Tuca, cu care n-am nici cea mai mica tangenta, bloggeri s-au organizat si au bombardat … nu conteaza ca nu au bombardat cu rachete adevarate, si un bombardament Google e bun. Sunt uimit ca uneori blogosfera este atat de unita. Sunt uimit ca blogosfera s-a organizat si a raspuns instant.

Toata treaba a pornit-o de fapt un … onanist. Il salutam calduros.

Alte reactii (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19)

Va sa zica azi a scris un anume Theodor Barbu despre mine in ziarul ATAC. Nu stiu cine e… dar daca tot citeste pe aici ar fi frumos sa-i zic cateva cuvinte:

Domnule, multumesc pentru … nu pentru articol, mi se pare absurd sa multumesc pentru un articol… multumesc pentru ca ati scris ce ati scris in articol. Sper ca un simplu “Multumesc” zice tot. Asta este tot ce am zis si anul trecut cand am fost urcat pe scena de la Ziua Mondiala a Libertatii Presei. Ar mai fi ceva! Ati scris despre mine si blogul meu, dar nu ati specificat adresa blogului. Hihi.

Uite aci articolul in intregime (sau pe siteul lor).

Imi pare rau ca v-ati facut iluzii, insa nu vom vorbi despre iarba. Vorba lu’ Stratan: „Calul-l las sa pasca iarba, noi am sa fumam”. Subiectul acestui articol este un om pe care am ajuns sa-l invidiez de cand am auzit de existenţa sa. Este un om care nu-i neaparat mai bun decat mine, dar are mai mult succes si e, cu siguranta, mai cunoscut. Il cheamă Ariel Constantinof (ce nume exotic!) si gazduieste un blog de prin septembrie 2006. Tipul are nici mai mult nici mai putin de 17 ani. E unul din primii oameni care si-a facut blog si trebuie sa recunosc ca-l admir. Ariel e sincer, are talent si, lucru foarte important, nu lasa varsta sa devina un obstacol in calea afirmarii sale. Daca n-as fi citit rubrica „despre mine”, as fi fost convins ca tipul are cel putin 20 de ani. Asta pentru ca, dincolo de sinceritate, post-urile sunt mature si foarte naturale. Am citit multe site-uri cu texte fortate, parca scremute de niste neuroni mult prea obositi. Si mai sunt unii oameni (pe care ii detest profund) ce considera de datoria lor sa scrie si despre lucruri la care nu se pricep. De pilda, in perioada Summit-ului, toata lumea a devenit experta in politica, cu totii ne-am aruncat parerile aiurea-n tramvai.

Ariel scrie despre lucruri simple, chiar banale, despre mosi si babe, filme proaste, despre scoala, zile ploioase, reclame şi multe, multe altele. Impartaseste putin din infima lui experienta de viata cititorilor care si-au pierdut simţul umorului şi sunt prea ingropati in cotidian. E tanar, debordeaza de prospetime si de optimism. Oricum, omul e deja celebru. Nici n-a ajuns la varsta majoratului si este deja platit pentru ceea ce scrie. In cadrul RoBlogFest a primit locul doi pentru cel mai bun blog scris de cineva sub 18 ani. A fost si exmatriculat de la liceu pentru ce a scris pe blog. Da, m-ati auzit bine. Acum vreun an, pe 17 mai 2007, ziarele au vuit in legatura cu acest eveniment total iesit din comun. Sa nu uitam ca traim în Romania, tovarasi. Cica acest pusti a deranjat profesorimea prin post-urile sale, asa-zise ofensatoare, despre viata de elev asociata cu sentinta unui puscarias. Cel mai mult i-ar fi deranjat un clip de pe YouTube in care o profesoara il trezeste cu brutalitate pe un elev care atipise la ora, clip insotit de urmatorul comentariu: „E greu, e greu, unii suntem pedepsiti si muncim mai mult… ca tipul din imagine care in timpul orei a adormit cu capul pe caietul pufos. Observati şi voi cum este tratat un sclav daca adoarme…”. Avand in vedere absurditatea imaginilor de acolo, comentariul mi se pare absolut pertinent. Dar asta n-are nici cea mai mica importanta. Oare am uitat de dreptul la libera exprimare? Pai ce facem, tovarasi? Se poate? Culmea ironiei, daca stai sa te gandesti, pustiul a avut noroc. Pai n-a scapat de inchisoare? Vestea a starnit multa valva (asa cum era de imaginat), pumni ridicati amenintator si proteste acide din partea celor care inca mai au miros de democratie in nari. Si chiar si unele incurcaturi extrem de amuzante cum ar fi aceasta:
Cineva: „Ce ai facut mai?”
Eu: „Ce am facut?”
Cineva: „Am auzit ca ai fost exmatriculat…”
Eu: „Si tu?”
Cineva: „Dar ce ai facut?”
Eu: „Am scris…”
Cineva: „Pe bloc?!”
Eu: „Pe ce?!”
Cineva: „Pe bloc…”
Eu pe jos de ras…
Cineva: „Pai eu asa am inteles, ca ai scris pe bloc… cu creta ai scris sau cum? Dar ce treaba are scoala cu ce ai scris pe bloc?”
Caragiale se prapadeste de ras acum. El isi permite. Noi ceilalti plangem.

Theodor Barbu

In numarul din februarie 2008 a aparut in revista Psihologia un articol despre bloguri «What’s up, BLOG?». Zice acolo si de Ariel si blogul sau:

Anonimi talentati
Din link in link si prin recomandari, am ajuns inevitabil pe blogurile unor anonimi, tineri extrem de talentati si emancipati. Una dintre vedetele blogosferei este Ariel (www. we3d.net). Un licean de aproape 17 ani, cunoscut pentru faptul ca a fost exmatriculat temporar deoarece a postat pe blogul lui texte despre porcariile pe care le faceau profesorii. Nu a cedat presiunilor facute de acestia pentru a scoate de pe blog referirile la ei si a castigat. E in continuare licean si acum se lauda ca vorbeste pe yahoo messenger cu o profesoara si descopera astfel ca „fiinta care scrie la tabla“ poate fi si umana. Citez un text postat de el:

„Alea care te intampina cand intri in Meli Melo cu: «Buna ziua, cu ce va pot ajuta?» Tu raspunzi: «Cu nimic. Doar ma uit.» Ea: «Dar ce cautati?» Tu: «Nimic, doar ma uit.» Ea: «Dar ati vazut aceste margele?» (moment in care incepe sa le mangaie… pe margele… la propriu…) Tu: «Nu-mi plac.» Ea: «Dar ati vazut acesti cercei? Sunt la superoferta!» Tu: «Nu-mi plac…» Ea: «Deci chiar nu va pot ajuta cu nimic?» Tu: «Exact.» Ea: «Sigur?» Tu: «DAAAAAAAAAAAAAAAAA! » Ea: «Atunci…» (aici iti vine sa o bati) Ea: «Atunci va las un cosulet ca sa puneti in el produsul pe care-l cumparati.» (acum taci, o lasi sa plece, nu vrei s-o mai vezi niciodata…)

Sa zicem ca totusi gasesti ceva si te gandesti sa-l cumperi… pui in cos produsul si te duci la casa. In drum spre casa – Ea: «Ah, ati gasit ceva?» (dar ce oarba esti…) Tu: «Da…» Cand ajungi la casa, te intampina tot ea – «Vai, dar sa stiti ca la asta se potriveste si esarfa de acolo… aia mov.»

Deci… eu nu le suport… mai ales pe cele de la Meli Melo… sunt pur si simplu stresante femeile alea! Sau mai sunt alea de la Leonardo, care sunt imbracate frumos, dar stau in papuci… care sunt ocupate tot timpul… si cand intrebi ceva, se fac ca nu te aud.“

Ati auzit de Costin Marculescu? Daca nu… nu va panicati, nici nu trebuie sa auziti de el. Deci acest nenea e un tip care cauta sa fie faimos si are o agentie de modeling. Cu ceva ani in urma Iris (sor-mea) a fost la “el” la modeling si la sfarsitul sesiunii au avut un “spectacol”. Imi amintesc si acum cat de penibil a fost nea’ Costin cand a intrat pe scena.

Mai nou asa, de vreo 2 ani, s-a (sau a incercat) lansat in muzica… Sau de fapt, nu muzica, ceva intre manele si prostie. Nu de mult aparea la stiri ca a fost batut… sau ca e un penibil care se foloseste de agentia sa pentru a aparea dezbracat in presa.

Nu stiu exact de ce am scris randurile de mai sus… ideea e ca l-am vazut azi mergand cu zambetul-sau-tipic pe fata pe Mosilor… langa el un cameraman si o tipa cu o chitara. M-am gandit sa ma duc sa-l servesc cu o bomboana si sa-i spun ca este idolul meu… dar apoi mi-am dat seama ca nu merita sa fac asta daca nu ma si filmez. Nu aveam camera asa ca am renuntat la idee. Lol.

Costin Marculesc… doar un alt-mare-penibil al Romaniei.